Sari la conținut

Maia Sandu renunță la mașină de serviciu și vizite oficiale în campania electorală: Este de bun simț

  • de

Maia Sandu susține că va renunța la mașina de serviciu, atunci când va face campanie electorală. Viitoarea candidată la prezidențiale, care actualmente exercită și funcția de șefă de stat, nu poate degreva din funcție, însă a precizat în cadrul emisiunii „În profunzime” de la PROTV că nu va efectua vizite și nu va avea întrevederi oficiale înainte de alegeri.

Totodată, Maia Sandu a punctat că funcționarii din echipa sa, care se vor ocupa de campania electorală, vor degreva din funcție, astfel încât să fie evitate acuzațiile cu referire la utilizarea resursei administrative.

„Pe perioada de campanie, pentru activitățile de campanie, voi folosi altă mașină decât mașina de serviciu. Voi limita acțiunile publice, care ar putea fi văzute a acțiuni pe care le folosesc în scop electoral, inclusiv vizite oficiale. În momentul în care începe campanie, este de bun simț să întreprindem toate măsurile. Echipa care va lucra cu mine va degreva din funcție. O să depun eforturile, ca să nu existe conflicte și să nu fie interpretat că îmi folosesc funcția pentru campanie”, a spus Sandu.

Cu referire la sprijinul acordat de către Partidul Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu a punctat că decizia de a o susține la alegeri și a crea un grup de inițiativă nu contravine legii, chiar dacă în calitate de președintă nu poate fi membră a formațiunii.

„Nu sunt membru PAS; pentru că legea nu îmi permite. (…) Este absolut legală decizia PAS de a crea un grup de inițiativă care să mă sprijine la colectarea semnăturilor și în această campanie. Am nevoie de sprijinul mai multor oameni, ca să reușesc. Nu faci de unul singur activitate atât de serioasă, ca să ajungi la cetățeni și să îi convingi să îți acorde sprijinul”, a conchis Sandu.

Amintim că, grupul de inițiativă care o susține pe candidată a depus la Comisia Electorală Centrală (CEC) listele de subscripție pe 6 august 2024. Autoritatea are 7 zile la dispoziție pentru a verifica semnăturile colectate și setul de acte prezentat, apoi va emite decizia privind înregistrarea sau refuzul de a o înscrie pe Maia Sandu drept concurent electoral.

Alegeri 2024: Grupul de inițiativă care o susține pe Maia Sandu a dus listele de subscripție la CEC

Articolul Maia Sandu renunță la mașină de serviciu și vizite oficiale în campania electorală: Este de bun simț apare prima dată în Realitatea.md.