Sari la conținut

FOTO, VIDEO Percheziții la Ialoveni: Transportatori, acuzați de corupție și contrabandă cu țigări

  • de

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au descins marți, 10 septembrie, cu percheziții la Ialoveni. Patru operatori din domeniul transportului sunt vizați în dosare de corupție și contrabandă.

Suspecții sunt bănuiți de transportarea ilicită a articolelor de tutungerie și altor mărfuri, fără a trece controlul vamal. De comun cu persoane necunoscute, sub pretextul desfășurării activității de transportare a pasagerilor, produselor şi coletelor neînsoțite, agenții economici duceau ilegal țigări și alte bunuri, dar nu achitau taxe de export și import.

„Pentru punerea în aplicare a acestei scheme, bănuiții ar fi transmis mijloace financiare unor persoane publice, care la rândul lor au acceptat remunerațiile ilicite – acțiuni cercetate în cadrul aceluiași dosar”, precizează ofițerii anticorupție.

În total, au avut loc 15 percheziții la birourile, domiciliile și automobilele bănuiților. Trei cetățeni au statut de bănuit și sunt cercetate în stare de libertate, iar responsabilii stabilesc și identitatea celorlalte persoane care ar fi implicate în schemă.

Articolul FOTO, VIDEO Percheziții la Ialoveni: Transportatori, acuzați de corupție și contrabandă cu țigări apare prima dată în Realitatea.md.