Sari la conținut

VIDEO De ce nu au fost încă condamnați corupții moldoveni? Răspunsul șefei Procuraturii Anticorupție

  • de

Procedurile judiciare care respectă drepturile omului durează, afirmă Veronica Dragalin, întrebată de ce nu avem corupți condamnați. În cadrul unui podcast realizat de Vadim Cușnir, șefa Procuraturii Anticorupție a punctat că avem succese în privința combaterii infracționalității, însă sentințele nu pot fi pronunțate peste noapte.

Funcționara s-a referit la dosarele care îi vizează inclusiv pe Igor Dodon, Alexandr Stoianoglo, Vasile Botnari și Vlad Filat. În opinia sa, cauzele penale sunt complexe.

„Cred că ați observat, tind să am atitudine pozitivă și optimistă. Prima dată, în istoria Republicii Moldova, avem pornite dosare penale împotriva la funcționari de cel mai înalt nivel. E un semnal bun. Următorul pas e că această investigați se termină cu acumularea probelor, ca să fie trimis în judecată. (…) Am trimis în judecată un președinte, un fost prim-ministru, procurorul general, directorul SIS, foști. Sunt persoane de rang înalt. Sunt dosare complexe. (…)

Persoanele astea nu stau la închisoare, pentru că procedura care respectă drepturile omului durează. (…) Nu putem avea așteptări fantastice, într-un sistem care respectă procedura. Sunt sigură că o să avem condamnări, dar durează”, a punctat Dragalin.

Totodată, oficiala a menționat că reputația sa nu poate fi compromisă și a oferit asigurări că nu intenționează să ia mită, deoarece are alte posibilități legale să câștige mai mulți bani, inclusiv în SUA, dacă își va dori asta.

 

Articolul VIDEO De ce nu au fost încă condamnați corupții moldoveni? Răspunsul șefei Procuraturii Anticorupție apare prima dată în Realitatea.md.