Sari la conținut

Un nou eșec! Judecătorul Alexei Paniș nu a promovat evaluarea reluată

  • de

Judecătorului Alexei Paniș, candidat pentru funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), din rândul candidaților judecători, nu a promovat evaluarea reluată, anunță Comisia Pre-Vetting.

În comunicatul Comisiei se menționează că acest lucru s-a întâmplat din motiv că Paniș nu întrunește criteriile de integritate financiară și etică. Decizia a fost transmisă astăzi candidatului și CSM, instituția responsabilă de organizarea concursului.

„Decizia cu privire la evaluarea reluată va fi făcută publică doar cu acordul candidatului, care are la dispoziție 48 de ore să informeze Comisia dacă acceptă sau se opune publicării. În lipsa notificării, decizia va fi plasată pe pagina web a Comisiei, într-o formă depersonalizată, în limbile română și engleză”, se arată în mesajul Comisiei.

Judecătorul Alexei Paniș a fost audiat în ședință publică în cadrul evaluării reluate pe 16 aprilie 2024 și 7 iunie 2024.

După emiterea deciziilor Curții Supreme de Justiție din 1 august 2023 și 29 ianuarie 2024 prin care a fost dispusă reevaluarea a 22 candidați la poziția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Superior al Procurorilor, până în prezent, Comisia Pre-Vetting a finalizat/încheiat reevaluarea a 20 candidați.

Dintre aceștia, o candidată a promovat, 18 nu au promovat evaluarea reluată (inclusiv trei candidați pe motivul retragerii din concurs în timpul reevaluării), iar într-un caz Comisia a încetat procesul de evaluare reluată. În prezent, Comisia desfășoară evaluarea reluată a doi candidați pentru funcția de membru în CSM.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că în februarie 2024 s-a aflat despre faptul că Procuratura Anticorupție (PA) verifică acțiunile unor angajați ai Centrului Național Anticorupție (CNA), în urma unei plângeri depusă de judecătorul Alexei Paniș, privind refuzul șefei statului de numire în funcție până la atingerea plafonului de vârstă, în baza unor informații oferite de CNA. Despre asta a anunțat magistratul, într-o declarație publică, la care a anexat și răspunsul Procuraturii Anticorupție (PA) în acest sens.

DOC Procurorii investighează acțiunile unor angajați ai CNA! Răspunsul PA pentru magistratul Alexei Paniș

Articolul Un nou eșec! Judecătorul Alexei Paniș nu a promovat evaluarea reluată apare prima dată în Realitatea.md.