Sari la conținut

Ciclonul Boris a făcut prăpăd în centrul și sudul țării. Câte gospodării au avut nevoie de ajutor în ultimele 2 ore

  • de

În ultimele două ore, 13 familii au solicitat ajutorul salvatorilor la pomparea apei din gospodăriile afectate de inundații. Potrivit informațiilor oferite de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), șapte solicitări au fost recepționate în zona de centru, iar șase în zona de sud.

„Din cauza condițiilor meteo a fost sistată temporar circulația pe strada Albișoara sub podul de la Circ strada Renașterii, strada Ion Inculeț, strada Muncești, dar și Tudor Vladimirescu din municipiul Chișinău. Ploaia din această dimineață a afectat circulația troleibuzelor și autobuzelor din capitală”, transmite IGSU.

De asemenea, autoritățile depun eforturi pentru consolidarea digurilor de protecție pe râul Nistru în perimetrul raionului Ștefan Vodă, localitățile Răscăieți, Olănești, Crocmaz și Tudora.

„La moment în teren, pentru lichidarea consecințelor intemperiilor sunt antrenați 1238 angajați ai Ministerului Afacerilor Interne cu 279 unități de tehnică. Acțiunile specialiștilor sunt direcționate în ajutorarea populației la pomparea apei, defrișarea arborilor căzuți, dar și eliberarea traseelor”, comunică sursa citată.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Ciclonul Boris a făcut prăpăd în centrul și sudul țării. Câte gospodării au avut nevoie de ajutor în ultimele 2 ore apare prima dată în Realitatea.md.