Sari la conținut

Mihai Popșoi, în discuții cu Luminița Odobescu. „Puteți conta pe sprijinul României”

  • de

România susține eforturile țării noastre în implementarea reformelor necesare pentru a avansa pe calea europeană și va fi alături de fiecare dată când va fi necesar. Este declarația ministrei Afacerilor Externe a României, Luminița Odobescu, în cadrul întrevederii cu vicepremierul Mihai Popșoi.

„România susține eforturile Republicii Moldova în implementarea reformelor necesare pentru a avansa pe calea europeană și va fi alături de fiecare dată când va fi necesar. Puteți conta pe sprijinul României. Asigurarea am primit-o din partea ministrei Afacerilor Externe a României, Luminița Odobescu, în cadrul unei întrevederi care a avut loc la Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova”, a declarat Mihai Popșoi.

De asemenea, vicepremierul a menționat că împreună cu omologul său român au convenit să colaboreze strâns și în perioada următoare.

„Împreună cu ministra Odobescu am convenit să colaborăm strâns și în perioada următoare, în special în cadrul proiectelor comune menite să sporească reziliența și să promoveze dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova”, a mai adăugat el.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că astăzi, 17 septembrie, țara noastră a găzduit cea de-a cincea ediție a Platformei de Parteneriat pentru Moldova, inițiată de România, Germania și Franța. Evenimentul s-a desfășurat sub patronajul premierului Dorin Recean și a reunit peste 65 de delegați –miniștri, viceminiștri, secretari de stat ai ministerelor de externe din statele partenere, reprezentanți ai corpului diplomatic și ai organizațiilor internaționale.

VIDEO Țara noastră găzduiește marți cea de-a cincea ediție a Platformei de Parteneriat pentru Moldova

Articolul Mihai Popșoi, în discuții cu Luminița Odobescu. „Puteți conta pe sprijinul României” apare prima dată în Realitatea.md.