Sari la conținut

De la Chișinău, ministra germană de Externe anunță ajutor pentru Ucraina: Este și un sprijin pentru Republica Moldova

  • de

Germania va oferi Ucrainei un sprijin suplimentar de 100 de milioane de euro Ucrainei în această iarnă, în contextul în care țara invadată se confruntă cu atacuri fără încetare ale Rusiei asupra infrastructurii energetice, a anunțat marți la Chișinău ministrul german de externe, Annalena Baerbock, aflată în vizită la Chișinău pentru a participa la reuniunea Platformei de Parteneriat pentru Republica Moldova, eveniment inițiat de țara sa, România și Franța ce i-a oferit ocazia oficialului german de a reitera necesitatea ”stabilizării” în continuare a micii țări de peste Prut, informează DPA și Reuters, citate de Agerpres.

VIDEO Țara noastră găzduiește marți cea de-a cincea ediție a Platformei de Parteneriat pentru Moldova

Baerbock anticipează un nou ”război al iernii” din partea Moscovei, prin care urmărește să facă viața oamenilor din Ucraina ”cât mai îngrozitoare posibil”.

Ministrul german de externe a ținut să accentueze că ajutorul destinat Kievului este, în aceeași măsură, ”un sprijin pentru Moldova și pentru democrația europeană, în ansamblu”, mai ales că cetățenii țării care aspiră să devină membră a Uniunii Europene sunt chemați în octombrie la urne pentru a-și alege președintele și pentru a decide printr-un referendum în legătură cu parcursul său european.

”Cea mai mare îngrijorare a locuitorilor de aici este că, dacă Ucraina va cădea, (Republica) Moldova va fi următoarea ţară care va cădea”, a afirmat Baerbock, adăugând că preşedintele rus Vladimir Putin a dorit să vadă Republica Moldova prăbuşindu-se. ”El a obţinut contrariul: (Republica) Moldova, la fel ca Ucraina este în prezent candidată la aderarea la UE”, a afirmat şefa diplomaţiei germane, subliniind că sarcina imediată acum este de a stabiliza în continuare R. Moldova.

Pentru a sprijini parcursul european al Republicii Moldova și pentru a o ajuta să facă față provocărilor interne și externe cauzate de pandemia de COVID-19 și de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, România, Germania și Franța au contribuit la lansarea, în 2022, a acestei Platforme de Parteneriat pentru Republica Moldova, ajunsă în acest an la cea de-a cincea ediție, după cele de la Berlin, Paris, București și Chișinău.

Cea de-a patra reuniune, care a avut loc anul trecut, s-a soldat cu promisiuni de 400 de milioane de euro pentru Republica Moldova, la care se adaugă cele 200 de milioane de euro, oferite printr-un acord cu Banca Europeană de Investiții, dezvăluit în cadrul ediției de anul acesta.

Revenind la Ucraina, aceasta anunța prin vocea premierului său Denys Shmyhal că se pregătește să facă față ”planurilor” Rusiei de a-i distruge ”infrastructura energetică” în această iarnă.

Chestiunile legate de securitatea sistemului energetic au fost abordate și de președintele ucrainean Volodimir Zelenski în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu premierul italian Giorgia Meloni, a cărei țară deține președinția semestrială a G7, după ce liderul ucrainean s-a întâlnit și cu cancelarul german Olaf Scholz, nu înainte de a reitera apelul său la adresa partenerilor occidentali de a accelera ritmul furnizării ajutorului militar destinat Kievului, cu prilejul participării la reuniunea desfășurată la baza americană Ramstein din vestul Germaniei.

În contextul atacurilor continue ale Rusiei asupra infrastructurii energetice din Ucraina, Uniunea Europeană a decis să mobilizeze un ajutor umanitar de 40 de milioane de euro.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Mihai Popșoi, în discuții cu Luminița Odobescu. „Puteți conta pe sprijinul României”

Articolul De la Chișinău, ministra germană de Externe anunță ajutor pentru Ucraina: Este și un sprijin pentru Republica Moldova apare prima dată în Realitatea.md.