Sari la conținut

VinOpera 2024 – 3 zile de concerte excepţionale pentru iubitorii de operă şi muzică clasică din Republica Moldova

  • de

Festivalul Internaţional de Muzică Clasică VinOpera 2024 a luat sfârşit, iar Fundaţia Constantin Mimi face bilanţul celei de-a VII-a ediţii a evenimentului unic în Republica Moldova care pentru al doilea an consecutiv, a fost organizat timp de trei zile, iar două dintre concerte s-au desfăşurat cu intrare liberă pentru toţi doritorii.

Spectacolul de gală a avut loc în data de 6 septembrie, la Castel Mimi, eveniment la care au participat  aproape 1000 de melomani, printre care ambasadori, oameni de artă, jurnalişti, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai instituţiilor culturale, printre ei şi preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, aflat pentru a doua oară la VinOpera.




Evenimentul a reunit pe scena de la Castel Mimi nume importante ale operei naţionale şi internaţionale, iar surpriza acestei ediţii a fost irepetabila soprană Elena Moşuc, câştigătoarea celebrului concurs Oscar della Lirica în anul 2019, devenind una dintre cele mai valoroase voci ale lumii.

Au urmat alte două spectacole, susţinute de către Select Cvartet Plus şi soliştii Tatiana Costiuc şi Igor Ţurcanu, pentru 200 de persoane din satele Teliţa şi Bulboaca, care au urmărit un program artistic special prin care a fost promovată muzica clasică şi valorile culturale europene în zona rurală. Publicul a avut acces gratuit.




Grupul de Presă Realitatea a fost partener media al VinOpera pentru al doilea an la rând, mediatizând cele trei zile de concerte. Evenimentele din 6, 14 şi 15 septembrie au fost urmărite de aproape 150 de mii de urmăritori pe platformele online, iar alţi peste 60 de mii de oameni au privit concertele din faţa televizoarelor pe Rlive TV.

“Ne-am bucurat de susținere din partea partenerilor, a localnicilor, primarilor și a amatorilor de muzică clasică. VinOpera este cel mai bun concert de muzică clasică din Moldova, așa ne-au spus cei care au participat. Credem că este cel mai bun pentru că, contribuie la schimbarea societății și promovează valori cu adevărat importante”, spune Cristina Frolov, preşedinta Fundaţiei Constantin Mimi.

Fundaţia Constantin Mimi este un promotor activ al sustenabilităţii, iar evenimentele pe care le organizează sunt prietenoase cu natura. Pe lângă trenul vinului, devenit deja tradiţional, cu ajutotul căruia câteva sute de maşină rămân parcate în Chişinău, reducând astfel amprenta de carbon în atmosferă, în acest an, două din trei concerte s-au desfăşurat folosind exclusiv energia soarelui, produsă prin intermediul parcului fotovoltaic de la castel.

S-a renunţat la plastic şi astfel, la toate cele trei evenimente s-a servit vin oaspeţilor din pahare de sticlă, reciclabile. La concertul de gală, fiecare spectator a primit brăţări ecologice, iar la final le-a returnat, ca la primăvară acestea să fie folosite la legarea lăstarilor de viţă de vie din plantaţiile vinăriei.

Festivalul Internaţional de Muzică Clasică VinOpera în format extins, cu două concerte gratuite, a fost organizat cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României şi datorită parteneriatului cu Ministerul Culturii şi Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chişinău.

Articolul VinOpera 2024 – 3 zile de concerte excepţionale pentru iubitorii de operă şi muzică clasică din Republica Moldova apare prima dată în Realitatea.md.