Sari la conținut

Ion Chicu s-a lansat în campanie pentru alegerile din 20 octombrie: „Voi fi un președinte al tuturor moldovenilor”

  • de

Fostul prim-ministru, Ion Chicu, desemnat de Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) pentru funcția de președinte, s-a lansat în campania electorală duminică, 22 septembrie, a doua zi după ce a fost înregistrat în calitate de candidat. În fața Curții Constituționale, fostul premier a spus că vrea să aducă schimbarea necesară și să restabilească încrederea cetățenilor în instituțiile statului, angajându-se să fie un președinte al tuturor moldovenilor, transmite IPN.

„Cu voia Domnului și susținerea a peste 27 de mii de concetățeni care ne-au acordat înalta încredere, semnând pentru înaintarea mea, mă angajez să lupt pentru un viitor mai bun pentru Moldova”, a declarat Ion Chicu.

Fostul premier a menționat că nu ar fi acceptat concureze pentru o poziție atât de responsabilă dacă nu ar avea încredere în potențialul său, în echipa PDCM, care, potrivit lui, are cei mai pregătiți profesioniști pentru administrarea țării.

Ion Chicu a promis o campanie corectă, bazată pe respect față de alegători și competitori. Programul electoral include zece priorități, printre care restabilirea funcționalității instituțiilor statului, ameliorarea situației demografice, asigurarea unor pensii și alocații sociale demne, dezvoltarea economiei naționale și accesul la servicii medicale de calitate.

Liderul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei a evidențiat și importanța promovării unei politici externe cară să răspundă interesului național. Cât privește angajamentul față de integrarea europeană, echipa ex-premierului Chicu propune un referendum național la finalul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.

Pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie, 12 grupuri de inițiativă au prezentat la Comisia Electorală Centrală listele de subscripție cu semnături în susținerea candidaților. Până acum au fost înregistrați șase candidați la funcția de președinte. Alte șase dosare sunt în proces de examinare. Campanie electorală pot face doar candidații înregistrați de CEC.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Ion Chicu s-a lansat în campanie pentru alegerile din 20 octombrie: „Voi fi un președinte al tuturor moldovenilor” apare prima dată în Realitatea.md.