Sari la conținut

Patru case au ars într-o singură lună. Unde au avut loc incendiile

  • de

Patru case au ars într-o singură lună, într-o comună din județul Bacău, România. Unii dintre localnici cred că incendiile au fost provocate de un bărbat din sat, care i-ar fi amenințat anterior și a dispărut, relatează protv.ro. Aceștia îl bănuiesc pe un bărbat de 60 de ani, pus pe scandaluri.

Două case, în care nu locuia nimeni, au ars în comuna Gura Văii, la o distanță de câteva sute de metri. Dintre cele patru gospodării arse, doar una era locuită.

”Incendiul se manifesta generalizat la o locuinţă pe o suprafaţă de aproximativ 70 de metri pătraţi. După finalizarea operaţiunei de intervenţie, în timp ce se întorceau către subunitate, echipajele au observat un incendiu la o altă locuinţă ce se manifesta în interiorul acesteia.”, a declarat Alexandru Bejenaru, comandantul Detaşamentului Oneşti.

Potrivit sursei citate, pompierii nu au stabilt încă dacă este vorba de o mână criminală, iar polițiștii investighează toate circumstanțele producerii incendiilor. Bărbatul, bănui de localnici, este de negăsit, din seara zilei de marți, 24 septembrie 2024. Anchetatorii îl caută, să vadă dacă are vreo legătură cu cele întâmplate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Patru case au ars într-o singură lună. Unde au avut loc incendiile apare prima dată în Realitatea.md.