Sari la conținut

Zi mare la Ungheni. A fost semnat contractul pentru construcția unui pod peste Prut

  • de

Un pod peste râul Prut, ce va uni localitatea Ungheni din Republica Moldova și Ungheni din România ar putea fi construit în următorii trei ani. Potrivit ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, contractul a fost semnat vineri, 27 septembrie, în raionul Ungheni din Moldova.

Potrivit lui Spînu, podul va face parte din Autostrada Unirii, care conectează orașele Târgu Mureș – Iași – Ungheni – Chișinău și reprezintă punctul de legătură al rețelei rutiere din Moldova cu rețeaua de autostrăzi a Uniunii Europene.

„Valoarea totală a proiectului este de 33 de milioane de euro, iar finalizarea lucrărilor este prevăzută în termen de 3 ani”, mai adaugă ministrul.

La ceremonia de semnare a contractului au participat mai mulți oficiali, inclusiv președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Zi mare la Ungheni. A fost semnat contractul pentru construcția unui pod peste Prut apare prima dată în Realitatea.md.