Sari la conținut

Maia Sandu, aflată în turneu de campanie în Italia, a asigurat: „Pământurile moldovenilor vor rămâne ale moldovenilor”

  • de

Președinta Maia Sandu, care candidează pentru un nou mandat din partea PAS, se află zilele curente într-un turneu de campanie în Italia, unde și-a programat să discute cu diaspora moldovenilor din șapte orașe. În una dintre întrevederi, a asigurat că „pământurile moldovenilor vor rămâne ale moldovenilor”.

„Am văzut o nouă sperietoare care se rostogolește – despre pământurilor noastre și vreau să spun foarte clar: integrarea Moldovei în UE nu reprezintă niciun risc pentru pământurile noastre. Pământurile moldovenilor vor rămâne ale moldovenilor. Așa au negociat și alte state, cele care și-au dorit, atunci când au aderat la UE și așa vom face și noi. Întotdeauna negociem pornind de la interesul suprem al cetățenilor, iar dvs. știți cel mai bine – proprietatea privată, dreptul la proprietatea privată, dreptul la teren sunt sfinte în UE. Ele sunt protejate, nimeni nu vine peste tine să le confiște. Nimeni nu vine să te impună să-l vinzi”, a asigurat Maia Sandu.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/Maia-Sandu-pamanturi.MOV” muted=”false” thumbnails=”true”]

De asemenea, i-a îndemnat pe moldoveni „să se informeze din surse credibile, să ne susțină în efortul de combatere a dezinformării”. O precizare similară a fost făcută și de prim-ministrul Dorin Recean pe același subiect.

Vineri, Maia Sandu anunțase că este în Italia pentru trei zile. A discutat cu moldovenii din Milano, sâmbătă – cu cei din Torino, Parma și Bologna, iar duminică și-a plănuit – Padova, Verona și Brescia.

Alegerile prezidențiale vor avea loc pe data de 20 octombrie 2024. În aceeași zi, se va desfășura și referendumul constituțional privind aderarea Republicii Moldova la UE.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Maia Sandu, aflată în turneu de campanie în Italia, a asigurat: „Pământurile moldovenilor vor rămâne ale moldovenilor” apare prima dată în Realitatea.md.