Sari la conținut

Sute de moldoveni au chemat, timp de o săptămână, ambulanța. Unii dintre ei s-au intoxicat cu ciuperci

  • de

Ambulanța a fost solicitată, în perioada 23-29 septembrie, potrivit datelor Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), pentru 14429 cetățeni. În perioada menționată, medicii de pe amulanță au ajuns la 110 pacienți cu urgențe toxice, dintre care 69 intoxicații cu ciuperci, 24 cu medicamente, 5 cu alcool și 4 intoxicații cu monoxid și dioxid de carbon.

Totodată, echipele de asistență medicală urgentă au fost solicitate la 65 accidente rutiere produse pe traseele țării, în urma cărora au avut de suferit 80 persoane. După acordarea asistenței medicale urgente prespitalicești, 70 pacienți, inclusiv 22 copii au fost transportați la spital.

Potrivit CNAMUP, au fost recepționate și 68 apeluri pe motivul urgențelor generate de agenți fizici, chimici și de mediu, inclusiv 46 de mușcături de animale/înțepături de insecte și 20 combustii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Sute de moldoveni au chemat, timp de o săptămână, ambulanța. Unii dintre ei s-au intoxicat cu ciuperci apare prima dată în Realitatea.md.