Sari la conținut

Ambasada Republicii Moldova în Israel: Cetățenii din zona de alertă sunt rugați să rămână în adăposturi

  • de

Ambasada Republicii Moldova în Israel le recomandă cetățenilor Republicii Moldova aflați în Israel să rămână în adăposturi, după ce Iranul a lansat marți seara, 1 octombrie 2024, un atac masiv cu rachete asupra acestei țări.

„În actualele condiții de securitate, cetățenii din zona de alertă Gush Dan sunt rugați să rămână aproape de un spațiu de protecție (MAMAD, MAMAC, adăpost, scară interioară sau cameră interioară) până la o nouă notificare.”, se precizează într-un comunicat de presă.

Oficialii țării noastre în Israel anunță că, în cazul unei alerte, cetățenii trebuie să intre în spațiul de protecție și să rămână acolo timp de cel puțin 10 minute.

„Se recomandă să vă actualizați informațiile din mass-media și să așteptați instrucțiuni suplimentare”, precizează misiunea diplomatică.

Pentru mai multe informații, puteți suna la centrul de urgență 104 sau vizitați portalul național de urgență.

Precizăm că în această seară, Iranul a atacat Israelul cu aproximativ 500 de rachete. Între timp, în Jaffa, a avut loc un atac terorist. Două persoane au coborât dintr-un metrou și au deschis focul asupra cetățenilor. Cel puțin trei au murit, iar alte șase persoane au fost rănite.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Ambasada Republicii Moldova în Israel: Cetățenii din zona de alertă sunt rugați să rămână în adăposturi apare prima dată în Realitatea.md.