Sari la conținut

O polițistă de frontieră și un inspector vamal riscă să ajungă după gratii. Ce au săvârșit

  • de

Polițista de frontieră și inspectorul vamal, care în noiembrie 2021 au legalizat fraudulos intrarea în țară a unui Mercedes înregistrat în Polonia, au ajuns pe banca acuzaților. Potrivit unui comunicat emis de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), persoanele vizate riscă amendă sau până la 5 ani de închisoare.

„Potrivit datelor false introduse în sistemele de frontieră și vamale din Moldova, la volanul mașinii de model Mercedes ar fi fost o femeie din România, care ar fi revenit în Moldova din Ucraina la volanul mașinii înregistrate în Polonia, la doar un minut de la pretinsa ieșire spre Ucraina.

Mai mult decât atât, femeia din Galați, România, care figura în sistemele informaționale că ar fi fost la volanul mașinii, potrivit probelor din dosar în acea perioadă nu se afla în Moldova, ci făcea tratament la domiciliu în România. Totodată, oamenii legii au constatat că permisul de conducere introdus în sistemul informațional conținea alte date decât al ei, iar pașaport de călătorie nici nu deținea. Urmare a investigațiilor comune cu Biroul regional Sud al Poliției de Frontieră, procurorii PCCOCS le-au prezentat celor doi învinuirile pentru fals informatic”, se arată în comunicatul PCCOCS.

Acuzatorii de stat spun că Judecătoria Cahul urmează să se pronunțe, timp în care cei doi inculpați beneficiază de prezumția nevinovăției, până la o hotărâre judecătorească finală, potrivit legii.

Procurorii PCCOCS continuă investigațiile, pentru deconspirarea complicilor și stabilirea altor eventuale episoade infracționale în dosarul investigat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul O polițistă de frontieră și un inspector vamal riscă să ajungă după gratii. Ce au săvârșit apare prima dată în Realitatea.md.