Sari la conținut

O clădire istorică din centrul Chișinăului fi renovată din bani românești. Suma alocată la Palatul Victoria

  • de

O clădire istorică din centrul Chișinăului, amplasată pe la intersecția străzilor Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni și 31 August 1989 va fi renovată din bani românești. Resursele financiare în valoare de 11,8 milioane de euro au fost alocate marți, 2 octombrie, de către membrii Executivului de peste Prut.

Potrivit deciziei de la Palatul Victoria, mijloacele financiare fac parte din cele 100 de milioane de euro, ajutor nerambursabil din partea Bucureștiului. Suma alocată pentru renovarea clădirii vine din Fondul de rezervă bugetară a Executivului de la București.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Fondurile respective vor fi transferate de la Ministerul Culturii către Cancelaria de Stat din Republica Moldova, în moneda euro. Costurile aferente transferului sunt suportate din bugetul Ministerului Culturii”, comunică serviciul de presă al Guvernului român.

Clădirea care urmează să fie reabilitată este monument de arhitectură de însemnătate națională, care datează din 1863. Anterior, clădirea a aparținut mai multor oficiali din Basarabia, iar în perioada interbelică a fost sediu al Băncii Naționale.

Articolul O clădire istorică din centrul Chișinăului fi renovată din bani românești. Suma alocată la Palatul Victoria apare prima dată în Realitatea.md.