Sari la conținut

Yandex nu va mai fi disponibil în Moldova! Ofițerii de securitate au cerut blocarea

  • de

Yandex nu va mai fi disponibil în Moldova. Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a cerut blocarea motorului rusesc de căutare pe teritoriul țării noastre.

Demersul a fost expediat de autoritate pe 2 octombrie. Totodată, SIS a solicitat să nu mai fie accesibile pe teritoriul Republicii Moldova platforma moldova24.online, pwa.moldova24.online, rutube.ru și dzen.ru.

Amintim că, recent, ofițerii SIS au cerut să fie blocate alte câteva portaluri rusești de știri, printre care și agenția de presă de stat Ria. Reprezentanții Serviciului susțin că informațiile de pe aceste pagini web atentează la securitatea națională a Moldovei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Nu este pentru prima dată când SIS solicită asemenea măsuri furnizorilor. Bunăoară, anterior s-a cerut restricționarea accesului la alte zeci de portaluri de știri din Rusia, printre care și agenția de stat TASS. În august 2024, urmare a declarațiilor guvernatoarei Găgăuziei Evghenia Guțul despre achitarea unor ajutoare financiare populației din regiune, prin intermediul Prosveazbank din Rusia, a fost dispusă blocarea paginii oficiale a băncii.

Articolul Yandex nu va mai fi disponibil în Moldova! Ofițerii de securitate au cerut blocarea apare prima dată în Realitatea.md.