Sari la conținut

Studenți și profesori FRIȘPA, în vizită de studiu în Estonia: Metode de predare și învățare despre aderarea la UE

  • de

Un grup de studenți ai Facultății Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative (FRIȘPA) de la USM au mers într-o vizită de studiu în Estonia. Tinerii împreună cu profesorii lor s-au aflat la Universitatea Tartu în perioada 30 septembrie – 06 octombrie curent.

Vizita a avut ca scop îmbunătățirea metodelor de predare și învățare pentru a sprijini Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

„O parte componentă a programului a vizat cercetările efectuate de către masteranzii FRIȘPA în grupe mici și prezentate în fața comisiei de evaluatori. Acestea au vizat subiecte stringente, cum ar fi statutul de candidat pentru aderare la UE al Republicii Moldova, politica externă a UE, UE în contextul provocărilor geopolitice actuale. Totodată, cadrele didactice FRIȘPA au participat la lucrările meselor rotunde dedicate subiectelor legate de procesul de aderare la UE și bunele practici de predare a disciplinelor din domeniul Studiilor Europene”, transmite USM.

A doua parte a programului de vizită a cuprins un șir de întrevederi importante, între ambasada Republicii Moldova în Republica Estonia, Parlamentul Republicii Estonia. În cadrul acestora s-au purtat discuții despre relațiile între Republica Moldova și Estonia, dezvoltarea parteneriatelor și programelor comune.

Programul s-a încheiat cu o experiență unică pentru masteranzi și cadre didactice, unde au participat la simularea procesului de luare a deciziilor în cadrul Parlamentului European.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Studenți și profesori FRIȘPA, în vizită de studiu în Estonia: Metode de predare și învățare despre aderarea la UE apare prima dată în Realitatea.md.