Sari la conținut

VIDEO Arme și muniții, ridicate de la doi bărbați din sudul țării. Riscă până la 7 ani de închisoare

  • de

Doi bărbați de 37 și 38 ani din Cahul au fost percheziționați de oamenii legii, fiind bănuiți în deținerea ilegală a armelor și munițiilor, precum și alte obiecte folosite la acțiuni de braconaj.

În rezultat, polițiștii au depistat și ridicat 139 de cartușe de calibrul 12 mm, 111 cartușe de calibrul 16 mm, două arme pneumatice, două arme lungi cu țeava lisă de model Simson şi TOZ, precum şi o armă cu țeava lisă de model „IJ 27” cu numărul și seria deteriorate prin ștergere, toate deținute ilegal și fără acte permisive.

„Au fost depistate încălcări la deținerea și păstrarea armelor de vânătoare deținute legal.  Munițiile erau adaptate și folosite de către suspecți pentru vânătoarea animalelor sălbatice, în lipsa autorizației corespunzătoare și în perioada interzisă, pe timp de noapte (braconaj).

Bunurile au fost transmise pentru efectuarea expertizei balistice și traseologice, pentru a stabili  dacă acestea au fost folosite și în comiterea altor infracțiuni”, se arată în comunicatul Poliției Naționale.

Polițiștii continuă cercetările sub toate aspectele legale, pentru  a stabili circumstanțele în care armele au fost dobândite, scopul păstrării acestora, precum și dacă mai sunt alte persoane implicate.

Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 3 la 7 ani, cu privarea de dreptul de deţinere, port şi folosire a armei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/IMG_5720.MP4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Articolul VIDEO Arme și muniții, ridicate de la doi bărbați din sudul țării. Riscă până la 7 ani de închisoare apare prima dată în Realitatea.md.