Sari la conținut

Conacul Russo din Drochia, renovat. Va găzdui un atelier de meșteșugărit și o zonă de agrement

  • de

Conacul „Russo” din Cotova, Drochia, a fost restaurat. Premierul Dorin Recean a vizitat obiectivul, după renovările efectuate datorită finanțării primite de localitate prin intermediul programului „Satul European”.

Lucrările au cuprins schimbarea acoperișului, repararea tavanului, restaurarea pereților, schimbarea ușilor și a geamurilor. De asemenea, a fost amenajată zona de agrement și s-a creat un atelier de meșteșugărit și un centru de dezvoltare și promovare a turismului rural.

„Restaurarea acestui obiectiv nu doar păstrează un element important din patrimoniul cultural, dar contribuie și la reconstruirea economiei locale prin atragerea turiștilor, oferind noi oportunități pentru comunitatea locală”,  a declarat șeful Executivului.

Conacul „Russo” din Cotova este primul dintre cele patru obiective din raionul Drochia, aflate în proces de renovare. Valoarea totală a investiției a fost de 4,8 milioane de lei.

Anterior, în raionul Drochia, prin intermediul programelor „Satul European” și „Satul European Expres”, au fost finanțate 23 de proiecte, cu o valoare de peste 60 de milioane de lei. Alte 17 proiecte urmează a fi implementate în perioada următoare, conform serviciului de presă a cabinetului de miniștri.








Articolul Conacul Russo din Drochia, renovat. Va găzdui un atelier de meșteșugărit și o zonă de agrement apare prima dată în Realitatea.md.