Sari la conținut

VIDEO Primul mesaj al lui Tudor Ulianovschi, după ce și-a exercitat dreptul la vot: „Am pus prima piatră de temelie”

  • de

Candidatul independent, Tudor Ulianovschi, care aspiră la funcția de Președinte al Republicii Moldova, și-a exercitat dreptul la vot în jurul orei 10:15, împreună cu soția și fiica mai mare.

„Astăzi am votat pentru viitorul Republicii Moldova, pentru un viitor prosper într-o Moldovă une există o stare de normalitate, de înțelegere, de unitate și dorință de a ne dezvolta împreună. În același timp, astăzi îndemn toată lumea să iasă la vot. Participarea voastră la acest scrutin electoral este foarte importantă pentru viitorul nostru, nu pentru trecutul, dar pentru viitorul nostru.

Am votat pentru copiii noștri, pentru ca ei să aibă totate condițiile în toată țara noastră, la școală, universitate, în clinică, orice spital. Și având în vedere că Republica Moldova trebuie să se dezvolte europenește, în mod democratic, trebuie să asigurăm un parcurs european pentru interesul Republicii Moldova.

Împreună cu familia mea am pus prima piatră de temelie pentru a asigura că în Republica Moldova drepturile omului sunt respectate, astfel încât contez foarte mult ca aceste alegeri să se desfășoară fără fraude. Votăm viitorul, nu votăm trecutul”, a declarat Ulianovschi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pe 20 octombrie 2024 în Republica Moldova au loc alegerile prezidențiale și referendumul pentru aderare la Uniunea Europeană. Circa trei milioane de cetățeni sunt așteptați la urne.

Alegătorii vor trebuie să opteze pentru unul dintre cei 11 candidați care aspiră la funcția de președinte al Republicii Moldova: Alexandr Stoianoglo, Maia Sandu, Renato Usatîi, Vasile Tarlev, Irina Vlah, Ion Chicu, Andrei Năstase, Octavian Țîcu, Victoria Furtună, Tudor Ulianovschi şi Natalia Morari.

Articolul VIDEO Primul mesaj al lui Tudor Ulianovschi, după ce și-a exercitat dreptul la vot: „Am pus prima piatră de temelie” apare prima dată în Realitatea.md.