Sari la conținut

VIDEO Deținuții votează. Persoanele private de libertate își exercită dreptul constituțional la Bălți

  • de

Deținuții din Bălți își pot exercita dreptul la vot, pe parcursul zilei de 20 octombrie 2024. La penitenciar s-au deplasat, împreună cu urna mobilă, membrii secției de votare din apropiere, dar și observatori acreditați. TV NORD a discutat cu mai multe persoane private de libertate. 

Pentru a respecta caracterul secret al votului, în penitenciarul din Bălți a fost amenajată o sală, unde a fost instalată o cabină de vot și urna mobilă. Fiecărui deținut i-a fost restituit actul de identitate pentru perioada exercitării votului.

„Sunt pentru prima dată când votez din aceste încăperi și sunt bucuroasă că mi s-a exercitat dreptul de a participa la vot, sperăm să fie și ceva schimbări spre bine, concomitent pentru toată legislația, că se merită, suntem și noi oameni, la urma urmei. Parcursul european va aduce schimbări și pentru noi concomitent, sunt și condiții mai bune pentru penitenciare și cred că vor fi ceva schimbări”.

Un tânăr are 18 ani și votează pentru prima dată în viață. Chiar dacă se află în penitenciar, și-a exercitat dreptul la vot pentru viitorul țării.

„Am împlinit recent 18 ani, votez pentru prima dată, îmi pare rău că o fac în așa condiții. Tot vreau să particip la soarta țării mele. Să particip la vot, poate că votul meu va ajuta cu ceva. Președintele trebuie să fie cinstit, să facă pași importanți pentru țară, pentru sate. Eu sper că cel pentru care am votat va face totul corect, echitabil, se va comporta cu poporul ca cu niște oameni”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pe parcursul campaniei electorale, deținuții au fost informați despre dreptul la vot, despre exprimarea dreptului constituțional și procedura alegerii, asigură șeful secției reintegrare socială din Penitenciarul 11.

„În ziua alegerilor pentru funcția de președinte a Republicii Moldova și la Referendumul Republican Constituțional, la urna mobilă din penitenciar este asigurată prezența persoanelor private de libertate, o categorie specială de alegători cu drept de vot în număr de 319 persoane, pentru exercitarea dreptului constituțional. Procesul electoral se desfășoară în încăpere special amenajată cu această ocazie, în incinta instituției. Urna mobilă a fost asigurată de către membrii secției de votare. Pe parcursul campaniei electorale, deținuții au fost informați despre dreptul la vot, despre exprimarea dreptului constituțional și procedura alegerii”, susține Oleg Pânzaru, șeful secției reintegrare socială, Penitenciarul 11, Bălți.

Pentru a asigura dreptul la vot a fiecărui deținut, astăzi, 25 de cetățeni au beneficiat de un act de identitate provizoriu, eliberat de urgență de ASP.

Articolul VIDEO Deținuții votează. Persoanele private de libertate își exercită dreptul constituțional la Bălți apare prima dată în Realitatea.md.