Sari la conținut

VIDEO „Am venit să schimb viitorul țării”. Basarabenii din Craiova, în rând la urnele de vot

  • de

Și basarabenii din Craiova s-au mobilizat la prezidențiale și referendum. Cetățenii care s-au prezentat la urnele de vot au relatat că au venit să schimbe viitorul țării.

„Cred că sunt foarte importante (n. red.: alegerile), pentru că se hotărăște nu doar viitorul președinte, dar și viitorul nostru european”, a relatat una dintre tinerele care s-a prezentat la urne, îndemnând și alți conaționali să participe la scrutin.

[bzplayer youtube=”https://youtu.be/Bq5syf_zTRU” muted=”false”]

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Basarabenii stabiliți în România participă masiv la prezidențiale și referendum. La secțiile de votare din București, primii votanți au venit înainte de ora 7:00, iar la Cluj, Iași și Galați, la fel, s-au format rânduri.

Peste Prut sunt deschise 16 secții de votare. Două funcționează în incinta Autorității Electorale Permanente și una în sediul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, la București. Câte două secții de votare au fost create la Cluj şi Iaşi, iar altele la Brașov, Sibiu, Craiova, Bacău, Constanța, Oradea, Galați, Suceava și Timișoara.

Articolul VIDEO „Am venit să schimb viitorul țării”. Basarabenii din Craiova, în rând la urnele de vot apare prima dată în Realitatea.md.