Sari la conținut

Reuniunea comisiilor pentru agricultură și alimentație din Albania: Doi deputați moldoveni participă

  • de

Doi deputați din parlament participă la prima reuniune a comisiilor pentru agricultură și alimentație din Europa și Asia Centrală. Potrivit unui comunicat emis de parlament, este vorba despre Alexandr Trubca și Viorel Barda.

Reuniunea are loc în perioada 22-23 octombrie, la Tirana, Republica Albania. Evenimentul reunește parlamentari, lideri de comisii, experți și reprezentanți ai Parlamentului European pentru a discuta și schimba idei despre legislația și politicile din domeniul agroalimentar.

„Participanții vor discuta despre principalele provocări din regiune în domeniul agricol și alimentar, despre cooperarea la nivel intersectorial, național și regional, precum și despre rolul parlamentelor în dezvoltarea unor sisteme agroalimentare durabile. În cadrul reuniunii va fi elaborat un Plan de acțiuni care va spori implicarea parlamentelor în transformarea sistemelor agroalimentare și va pregăti parlamentarii europeni pentru lucrările următorului Summit Parlamentar Global împotriva Foametei și Malnutriției”, se mai arată în nota informativă.

Cheltuielile de deplasare și cazare pentru participanții la reuniune sunt asigurate de către organizatori.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO) a fost înființată în 1945 în scopul combaterii sărăciei şi foametei din lume prin promovarea dezvoltării agricole, îmbunătățirii nutriției şi asigurării siguranței alimentare. Republica Moldova a aderat la FAO în 1995, iar, la sfârșitul anului 2014, în țara noastră a fost instituită o reprezentanță a acestei organizații.

Articolul Reuniunea comisiilor pentru agricultură și alimentație din Albania: Doi deputați moldoveni participă apare prima dată în Realitatea.md.