Sari la conținut

Un nou stadion multifuncțional, construit de autoritățile municipale. În ce localitate se află

  • de

În comuna Grătiești din municipiul Chișinău este în proces de construcție un teren de sport multifuncțional, care va fi împărțit în zone pentru volei, baschet și tenis de cîmp. Astfel, Primăria Municipiului Chișinău informează că lucrează la extinderea rețelei stadioanelor multifuncționale în suburbii.

„Proiectul este realizat cu fonduri alocate de Primăria Chișinău și Primăria Grătiești. Din bugetul municipal, au fost alocate 1,05 milioane de lei pentru prima etapă a construcției, iar anul acesta s-a bugetat un milion de lei pentru finalizarea lucrărilor” se arată într-un comunicat de presă al primăriei.

Anul trecut, Primăria Capitalei a finanțat integral construcția terenurilor de sport pentru grădinițele din Grătiești și Hulboaca, beneficiind peste 200 de preșcolari de condiții moderne pentru activitățile fizice. Investiția totală a fost de aproximativ 800.000 de lei din bugetul municipal.

Primăria Chișinău continuă să prioritizeze dezvoltarea infrastructurii sportive în capitală și suburbii. Prin implicarea municipalității, au fost construite și reabilitate stadioane multifuncționale și terenuri de sport în localitățile Vatra, Stăuceni, Cricova, Cruzești, Budești, Vadul lui Vodă, Băcioi și Dobrogea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Un nou stadion multifuncțional, construit de autoritățile municipale. În ce localitate se află apare prima dată în Realitatea.md.