Sari la conținut

Cinci străzi din orașul Cricova au intrat în reparație. Câți bani vor fi alocați pentru reabilitarea lor

  • de

În orașul Cricova a fost dat startul lucrărilor de reparație capitală a mai multor drumuri locale, anunță Primăria Municipiului Chișinău. Municipalitatea precizează că proiectul prevede reabilitarea a cinci străzi și este implementat cu fonduri alocate de Primăria Chișinău și Primăria Cricova.

„Valoarea proiectului este de 5 milioane de lei, dintre care 3,5 milioane de lei vor fi distribuiți din sursele bugetului municipal, iar 1,5 milioane de lei din bugetul local.

Beneficiarii investiției sunt locuitorii de pe străzile Mihail Crucec, Natalia Gheorghiu, Meșterul Manole, Drumul Viilor și Alexandru Lăpușneanu”, se arată în comunicatul Primăriei.

Municipalitatea precizează că în această toamnă, la Cricova au fost date în exploatare, după reparație capitală, străzile Prietenia, Sfântul Nicolae, Trandafirilor, Speranței, 60 de ani ai Biruinței, Viilor.

Costul total al lucrărilor a fost de peste 5,8 milioane de lei, dintre care 2 milioane de lei au fost alocați din bugetul municipal, iar 3,8 milioane de lei – din bugetul local.

„În orașul Cricova au fost realizate mai multe proiecte locale în parteneriat cu Primăria Chișinău, iar altele sunt în proces de execuție, precum: reabilitarea acoperișurilor la imobilele liceului și gimnaziului din localitate, reparația capitală a clădirii Centrului de Sănătate, reparații la grădinița din oraș, extinderea rețelelor de canalizare și iluminat public, reparația Stației de epurare, precum și modernizarea transportului public”, spun reprezentanții Primăriei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Cinci străzi din orașul Cricova au intrat în reparație. Câți bani vor fi alocați pentru reabilitarea lor apare prima dată în Realitatea.md.