Sari la conținut

Zeci de copii instruiți de pompieri la Școala Securității, în ajunul vacanței de toamnă

  • de

În preajma vacanței de toamnă, Detașamentul salvatori și pompieri din sectorul Botanica al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență organizează „Școala Securității” pentru elevii claselor IV-V-a din toată țara. Astfel, joi, 24 octombrie curent, 40 de elevi de la un liceu din capitală au participat la incendii simulate și la o serie de prezentări specializate.

Angajații IGSU au ghidat copiii prin sălile tematice ale „Școlii Securității”, unde le-au fost prezentate detalii despre cele mai tragice cazuri.

„Aici avem un tablou cu cel mai mare incendiu din istoria Republicii Moldova. S-a întâmplat la Bălți, unde, de la un simplu chibrit, au ars peste 400 de gospodării”, a povestit specialistul IGSU Elena Haranovschi.

De asemenea, copiii au participat la cutremure simulate și la alte situații de risc potențiale, toate însoțite de instrucțiuni sonore cu sunete reale din cadrul operațiunilor speciale de salvare.

Specialiștii au îndemnat elevii să evite jocul cu focul și cu toate sursele de aprindere, cum ar fi chibrituri, brichete, lumânări, dar și aventurarea în jocul cu prize sau cabluri electrice.

„Mai mult, pompierii au rugat copiii să fie foarte prudenți în exploatarea electrocasnicelor, surselor de încălzit, acestea trebuie utilizate doar sub supravegherea maturilor. Totodată, salvatorii au avertizat elevii despre pericolele folosirii ustensilelor ascuțite, dar și substanțelor chimice de curățare, care pot fi găsite în locuință”, se arată într-un comunicat de presă al IGSU.

O atenție deosebită a fost acordată și regulilor de reacționare corectă în caz de cutremur sau incendiu, fiind demonstrate tehnicile de evacuare din locuință, dar și metodele de evitare a inhalării fumului prin acoperirea căilor respiratorii cu o cârpă umedă.

Astfel de instruiri, realizate în cadrul Școlii securității au drept scop promovarea securității în rândul tinerilor, având ca obiectiv creșterea conștientizării asupra riscurilor și consolidarea abilităților de protecție personală.

IGSU încurajează tinerii precum și administratorii instituțiilor de învățământ să viziteze Școala Securității, pentru a fi pregătiți să reacționeze corect în situații de risc. În fiecare an ușa acesteia este deschisă de peste 20 mii de copii din toată țara care învață mai multe lucruri utile despre prevenirea situațiilor excepționale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Zeci de copii instruiți de pompieri la Școala Securității, în ajunul vacanței de toamnă apare prima dată în Realitatea.md.