Sari la conținut

PSRM insistă pe 5 secții de votare în Rusia pentru turul II, chiar dacă au rămas buletine neutilizate la primul

  • de

PSRM, care în turul II al alegerilor prezidențiale îl susține pe fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, insistă asupra deschiderii a cinci secții de votare în Rusia, pentru scrutinul programat pe 3 noiembrie curent. Potrivit Europa Liberă, într-un comunicat de presă publicat pe pagina formațiunii vineri, 25 octombrie, socialiștii aduc drept argumente declarațiile directorului de program al asociației Promo-LEX, Nicolae Panfil, care a criticat reducerea numărului secțiilor de vot deschise în Rusia, de la cinci la două.

VIDEO Mihai Popșoi: În pofida rândurilor și programului prelungit, la Moscova nu s-au epuizat cele 10.000 de buletine

Socialiștii spun că deschiderea a cinci secții de votare în Rusia „va fi o manifestare a unui respect minim față de reprezentanții uneia dintre cele mai mari diaspore moldovenești din străinătate”.

La scrutinele din 20 octombrie, în Rusia au fost deschise două secții de vot, după ce Ministerul Afacerilor Externe nu a reușit să identifice personal și edificii pentru constituirea altor trei în Sankt Petersburg, Iaroslavl și Surgut, totodată invocând motive de securitate în baza unui aviz a Serviciului de Informații și Securitate.

Autoritățile de la Chișinău au avertizat cu câteva zile înainte de scrutinul din 20 octombrie că „potrivit informațiilor din spațiul public” ar fi existat tentative de organizare a transportului ilegal de alegători la cele două secții de vot pentru a fi create „aglomerări artificiale”.

Solicitarea socialiștilor a fost făcută în contextul în care, potrivit ministrului afacerilor Externe, Mihai Popșoi, cele 10.000 de buletine de vot transmise în secțiile de votare din Rusia nu au fost epuizate, chiar și după prelungirea cu două ore a programului de activitate a secțiilor de votare.

Peste 240 de mii de moldoveni din diaspora au participat la alegerile prezidențiale și referendum. Peste 8.200 de moldoveni au votat la Moscova, iar cele mai multe voturi – 4.619 – le-a primit candidatul PSRM, Alexandr Stoianoglo, fiind urmat de Renato Usatîi cu 1.032 de voturi și Irina Vlah – 883 de voturi. Președinta Maia Sandu a primit peste 460 de voturi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul PSRM insistă pe 5 secții de votare în Rusia pentru turul II, chiar dacă au rămas buletine neutilizate la primul apare prima dată în Realitatea.md.