Sari la conținut

VIDEO Filmul coruperii electorale, făcut public de oamenii legii: „Atac la democrație și la statul de drept”

  • de

Poliția Națională a făcut public un material video în care este prezentată implicarea organizației criminale Șor în încercarea de deturnare a alegerilor din Republica Moldova. De asemenea, sunt publicate rezultate preliminare din anchete și munca autorităților în luptă cu criminalitatea. Poliția Națională, Procuratura Anticorupție (PA) și Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) cercetează la această oră amploarea rețelei care încearcă să deturneze alegerile, atacă democrația și statul de drept.

„Pentru a schimba curul european al Republicii Moldova, organizația criminală a pus la bătaie în numai două luni peste 39 de milioane de dolari. Aceștia sunt doar banii identificați de anchetatori pentru septembrie și octombrie, livrați prin rețeaua de transferuri bancare a PSB Bank, o bancă rusească supusă sancțiunilor internaționale”, se arată în comunicatul Poliției.

Schema infracțională dovedită până în prezent de autoritățile de aplicarea legii este formată din:

130 lideri teritoriali răspândiți în toată țara;
1927 de persoane care răspund de secțiile de votare din Moldova;
Peste 50 de mii de activiști de racolare;
Peste 80 de mii de oameni simpli păcăliți să primească între 800 și 1500 lei și să facă ce li se ordonă în procesul electoral.

„Organele de aplicare a legii estimează ca la finalizarea anchetelor, numărul persoanelor implicate în schemele criminale Șor va depăși considerabil 300 de mii de oameni, iar sumele alocate doar pentru corupere electorală, în ultimii 2 ani, este posibil să se ridice la ordinul sutelor de milioane de dolari. În prezent, organele de aplicare a legii recomandă cetățenilor  care au ajuns să facă parte din organizația criminală Șor să denunțe la poliție cazurile lor.

Documentarea cazurilor și anchetelor reprezintă un volum de lucru foarte mare, iar atenția pentru stabilirea probelor și vinovățiilor solicită multă responsabilitate și timp”, mai precizează oamenii legii.

În context, Poliția Națională, PA și PCCOCS recomandă cetățenilor să nu se lase înșelați și să anunțe autoritățile în legătură cu aceste fapte de corupere electorală.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/IMG_6075.MP4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Articolul VIDEO Filmul coruperii electorale, făcut public de oamenii legii: „Atac la democrație și la statul de drept” apare prima dată în Realitatea.md.