Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a salutat vineri „rezultatul pozitiv” al discuțiilor informale desfășurate la Budapesta privind integrarea completă a României și Bulgariei în spațiul Schengen.
„România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen”, a declarat von der Leyen, într-un mesaj în limba română postat pe contul său de X.
Ea a menționat că „eliminarea controalelor la frontierele interne terestre reprezintă ultimul obstacol” și a exprimat optimism cu privire la rezultatul discuțiilor de la Budapesta, așteptând decizia oficială a Consiliului UE.
„Să vedem un Schengen mai puternic în 2025”, a adăugat președinta Comisiei Europene.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Vineri, la Budapesta, a avut loc o întâlnire de lucru între miniștrii de interne din Austria, Bulgaria și România, alături de omologul lor maghiar, eveniment organizat sub președinția ungărească a Consiliului UE. Discuțiile s-au axat pe progresele realizate de București și Sofia în gestionarea frontierelor și combaterea imigrației ilegale.
„Observăm că aceste eforturi dau rezultate,” a afirmat ministrul de interne austriac, Gerhard Karner, agenției de presă APA. România și Bulgaria au obținut o aderare parțială la spațiul Schengen pentru transportul aerian și maritim pe 31 martie 2024. Decizia finală privind integrarea completă în Schengen va fi luată la reuniunea miniștrilor de interne ai UE, programată pentru 11 decembrie.
Articolul Ursula von der Leyen, mesaj în română: „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen” apare prima dată în Realitatea.md.