Sari la conținut

Serebrian: Întreruperea livrării gazelor în stânga Nistrului va deveni o catastrofă umanitară

  • de

Întreruperea livrării gazelor în stânga Nistrului va deveni o catastrofă umanitară consideră vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian. În opinia sa, vor fi vizate inclusiv localitățile din zonă, controlate de Chișinău, în total urmând să fie afectați și circa 30.000 de consumatori de pe malul drept.

Potrivit oficialului, este vorba despre cetățeni din Varnița, Copana, dar și din întreg raionul Dubăsari. Totodată, Serebrian a precizat la postul public național de televiziune ă asemenea situație ar însemna și o prăbușite a sistemului economic de livrare a curentului electric.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Este vorba de oamenii care locuiesc în regiunea transnistreană, mare parte cetăţeni ai Republicii Moldova. Fireşte că o astfel de situaţie de întrerupere a livrărilor de gaze ar fi nu pur şi simplu o criză, îndrăznesc să spun că de fapt ar fi o catastrofă umanitară. Asta pentru că ar duce şi la o prăbușire a sistemului economic de livrare a energiei electrice, ar fi afectate zeci de mii de familii de pe malul stâng al Nistrului, dar şi de pe malul drept.

Chiar dacă sunt doi cetăţeni victime ale unui atac terorist, statul trebuie să negocieze ca să-i salveze, chiar dacă aceste negocieri sunt nedorite. Or, aici este vorba de sute de mii de cetăţeni, de bunăstarea şi stabilitatea oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului”, a declarat vicepremierul.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/Gaz-Serebrian.MOV” muted=”false” thumbnails=”true”]

Precizăm că, pe 1 ianuarie 2025 expiră contractul în baza căruia gazul rusesc poate fi livrat în tranzit, prin Ucraina. Autoritățile au elaborat mai multe scenarii, pentru a putea asigura cu resurse energetice populație, în cazul unei eventuale crize. Printre soluțiile propuse se numără inclusiv achizițiile de curent electric de pe piața UE.

Articolul Serebrian: Întreruperea livrării gazelor în stânga Nistrului va deveni o catastrofă umanitară apare prima dată în Realitatea.md.