Primăria municipiului Chișinău vă invită să ne bucurăm împreună de magia sărbătorilor de iarnă. Pe 1 decembrie, Târgul de Crăciun își deschide porțile într-o atmosferă de basm, oferind vizitatorilor o experiență unică, plină de veselie și tradiții, dar și o serie de activități pentru întreaga familie.
Începând cu ora 17:00 vom aduce în capitală farmecul sărbătorilor de iarnă, vom aprinde împreună luminițele și vom inaugura Pomul de Crăciun în Piața Marii Adunări Naționale.
Vă așteptăm la un eveniment cultural deosebit, care ne va transpune într-o adevărată poveste de iarnă, susținut de artiști îndrăgiți:
- Orchestra Moșilor Crăciun
- Capela corală academică „Doina”
- Ansamblul de violoniști „Divertisment”
- Corala „Vocile Primăverii”
- Pianiștii Iurie Mahovici și Anatol Lapicus
De la sărbătoare nu vor lipsi și mai multe colective artistice de copii şi dansatori.
Târgul de Crăciun va fi deschis în perioada 1 decembrie – 15 ianuarie și va include numeroase standuri cu produse tradiționale, dar și cadouri de Crăciun, decorațiuni, dulciuri, băuturi calde și multe altele. Vizitatorii vor avea ocazia să se bucure de un program divers, care include concerte, spectacole pentru copii, ateliere de creație și un loc special amenajat pentru întâlniri cu Moș Crăciun.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Printre atracțiile principale ale Târgului se numără de asemenea: patinoarul, caruselele, zone de fotografii și altele.
Invităm toți locuitorii și oaspeții capitalei să se bucure de spiritul Crăciunului alături de prieteni și familie. Pentru detalii și programul complet al evenimentului, vizitați craciun.chisinau.md.
Articolul Lansarea Târgului de Crăciun în Chișinău: Sărbătorile de iarnă ne adună împreună… apare prima dată în Realitatea.md.