Sari la conținut

Parlamentul European va permite anchete interne efectuate de procurorii Laurei Codruței Kovesi

  • de

Parlamentul European și Parchetul European (EPPO) au semnat miercuri un acord de lucru pentru a facilita și clarifica procedurile și schimburile de informații, informează comunicatul oficial.

Documentul semnat între președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, și procurorul-șef al Parchetului European, Laura Condruța Kovesi, stabilește modalitățile de cooperare între cele două instituții.

„Acest acord între Parlamentul European și Parchetul European va consolida și va întări cooperarea noastră. Va face ca lupta noastră împotriva criminalității și fraudei să fie mai rapidă și mai bună. În cele din urmă, acest acord vizează protejarea banilor plătitorilor de taxe din UE”, a declarat Metsola.

Acordul prevede că EPPO informează periodic Parlamentul cu privire la investigațiile în curs și la cele încheiate, fără a aduce atingere bunei desfășurări și confidențialității investigațiilor EPPO, pentru a-i permite să ia măsurile adecvate, inclusiv măsuri de precauție pentru protejarea intereselor financiare ale Uniunii, intervenția ca parte civilă în proceduri și măsuri de recuperare administrativă a sumelor datorate bugetului Uniunii.

De asemenea, acordul prevede că Parlamentul European transmite fără întârziere către EPPO orice informații privind infracțiunile penale care intră în competența sa, în special cele care afectează interesele financiare ale Uniunii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Parlamentul European va permite anchete interne efectuate de procurorii Laurei Codruței Kovesi apare prima dată în Realitatea.md.