În cel mai recent episod al emisiunii #LIFESTYLE, prezentatoarea Xenia Bugneac a abordat un subiect esențial din domeniul stomatologiei – implanturile dentare. Pentru a oferi informații detaliate și relevante, Xenia a vizitat clinica stomatologică „FaurDent”, unde a avut un interviu cu doctorul Andrei Bondari și a asistat la o procedură de inserare a implanturilor.
La întrebarea prezentatoarei despre cum se realizează procedura și cât de dureroasă este, specialistul a explicat:
„Pentru o asemenea procedură este necesară doar o anestezie locală în locul unde urmează să inserăm implantul. După anestezie, pacientul nu simte niciun disconfort în timpul intervenției.”
Xenia Bugneac a dorit să afle și care sunt indicațiile pe care pacientul trebuie să le respecte până la procedură.
„Ca și orice intervenție chirurgicală, trebuie efectuată în maxima siguranță. Ce presupune aceasta? În primul rând, toate intervențiile chirurgicale în cavitatea bucală trebuie efectuate pe un câmp curat. Obligatoriu, până la procedura de implantare trebuie să fie efectuată o procedură de igienizare pentru a înlătura toate depunerile de pe dinți și astfel are loc pregătirea pentru procedura de implantare”, a menționat Dr. Andrei Bondari.
Pentru a afla de ce un pacient ar trebui să opteze pentru o procedură de implantologie în locul altor soluții de înlocuire a dinților, urmăriți emisiunea #LIFESTYLE integral.
FaurDent este clinica stomatologică care vă ajută să obțineți un zâmbet sănătos și frumos.
Articolul VIDEO #LIFESTYLE cu Xenia Bugneac: Făurește-ți zâmbetul perfect la FaurDent apare prima dată în Realitatea.md.