Sari la conținut

Renato Usatîi cere dosar penal pentru cei implicați în provocarea crizei energetice

  • de

„Situația în care se află astăzi Republica Moldova este o crimă!” Declarația a fost făcută de președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RLIVE TV. În context, Renato Usatîi cere dosar penal pentru cei implicați în provocarea crizei energetice. „Dacă acest lucru nu se va face, cetățenii vor pierde orice încredere în statul nostru”, a precizat președintele Partidului Nostru.

În declarațiile sale, Renato Usatîi a acuzat actuala putere de incompetență și s-a întreabat unde sunt ONG-urile, care susțineau guvernarea, când aceasta cumpăra gaz la prețuri de trei ori mai mari, iar cetățenii au fost nevoiți de achite tarife triple.

„Republica Moldova se află în pragul unei crize majore, care va exploda după 1 ianuarie. Instituirea stării de urgență în domeniul energetic nu va ajuta guvernanții din cauza incompetenței lor. Am așteptat explicații clare din partea prim-ministrului cu privire la cauzele crizei. Am declarat încă din perioada în care aveam probleme cu gazul scump al lui Spînu, că Bînzari trebuie eliberat din funcția de director la Energocom. Am demonstrat atunci că au existat intermediari, inclusiv cetățeni străini, care au înșelat populația, scoțând din buzunarele oamenilor zeci de milioane de euro”, a amintit Renato Usatîi.

Liderul PN spune că dacă ar fi fost el în funcția de prim-ministru, ar fi cerut Parlamentului să creeze o Comisie de anchetă pentru a investiga acțiunile celor implicați în criză.

„Aș fi solicitat autorităților să deschidă un dosar penal pentru prejudicierea statului și a cetățenilor. Dar, cel mai important, acest lucru nu era să se întâmple și cumpăram gazul când prețul era mai accesibil”, a mai precizat Renato Usatîi.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/comisie-de-ancheta-stare-de-urgenta-usatii.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că de luni, 16 decembrie 2024, timp de 60 de zile, Republica Moldova se va afla în stare de urgență în domeniul energetic, conform deciziei aprobate de deputați joi, 12 decembrie curent.

Reprezentanții Executivului menționează că declararea stării de urgență a fost necesară pentru că oferă posibilitatea aplicării imediate a unui șir de măsuri, prin intermediul Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE). Acestea vor avea drept scop prevenirea, diminuarea și lichidarea consecințelor situației care a provocat starea de urgență.

Republica Moldova – în stare de urgență în domeniul energetic, începând de astăzi

Articolul Renato Usatîi cere dosar penal pentru cei implicați în provocarea crizei energetice apare prima dată în Realitatea.md.