Sari la conținut

Data la care ar putea avea loc alegerile prezidențiale în România

  • de

Alegerile prezidențiale în România ar putea avea loc înaintea sărbătorilor de Paște. Anunțul a fost făcut, luni, 23 decembrie 2024, de Kelemen Hunor, liderul Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR), care a precizat că noua coaliție își propune să organizeze scrutinul prezidențial „cât mai repede posibil”. Așadar, preliminar, 16 martie – turul I, 30 martie – turul II.

„Suntem conștienți că ne aflăm într-o situație de criză politică adâncă. Este și o criză de încredere și această coaliție propune să recâștigăm încrederea cetățenilor. Este cel mai important lucru fără de care nu se poate ieși din criza politică. Ne-am asumat această coaliție. Susținem ceea ce au anunțat colegii mei. În perioada care urmează, imediat după sărbători, cea mai mare provocare să avem un buget bine construit, un buget echilibrat pentru 2025 și să organizăm alegerile prezidențiale cât mai repede posibil, dacă se poate înainte de sărbătorile pascale de anul viitor”, a declarat Kelemen Hunor, președintele UDMR.

Surse politice au declarat pentru Euronews România că stabilirea calendarului alegerilor este o prioritate pentru coaliție, motiv pentru care nu este exclus ca Guvernul să adopte o hotărâre în sens pe 27 sau 28 decembrie 2024.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, Curtea Constituțională a României a anunțat pe 6 decembrie curent, printr-un comunicat oficial, că a decis în unanimitate anularea alegerilor prezidențiale. Procesul electoral pentru alegerea președintelui României va fi reluat complet, urmând ca Guvernul să stabilească o nouă dată pentru scrutin. Aceasta înseamnă că alegerile vor începe de la zero, candidații vor trebui să se reînscrie și să treacă prin procesul de validare de la Biroul Electoral Central.

Anularea alegerilor a survenit în contextul dezvăluirilor referitoare la intervenția Rusiei în procesul electoral, ca urmare a desecretizării informațiilor provenite de la serviciile secrete.

Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale din România. Primul tur se va relua

Articolul Data la care ar putea avea loc alegerile prezidențiale în România apare prima dată în Realitatea.md.