Sari la conținut

Reacția MAIA, după nemulțumirile fermierilor: Avizul conține opinii separate ale Ministerelor Justiției și Finanțelor

  • de

Avizul Guvernului la legea privind unele masuri de sprijin pentru fermieri, în legătură cu seceta din anul 2024, conține opiniile separate ale Ministerului Justiției și Ministerului Finanțelor. Precizarea a fost făcută de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), după nemulțumirile invocate de către reprezentanții fermierilor.

„Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare în calitate de instituție responsabilă pentru coordonarea și colectarea avizelor de la toate entitățile relevante privind modificarea Legii nr. 240/2024 a transmis sinteza spre examinare Guvernului.  În acest moment, procesul de analiză este în desfășurare. Vom comunica desfășurat pe subiect, până la finalul zilei”, se arată în declarația publicată de serviciul de presă al instituției.

Amintim că, potrivit reprezentanților agricultorilor, unele prevederi invocate în aviz ar putea dauna sectorului agricol. Mai mult, fermierii susțin că sunt dispuși să scoată din nou tehnica agricolă pe traseele naționale, dacă Parlamentul nu va adopta legea în a doua lectură.

Fostul director executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari, a declarat pentru Realitatea că situația în domeniul agrar se poate înrăutăți dacă Ministerul Agriculturii va insista ca eligibili pentru ajutor să fie fermierii care au semnate contracte cu creditori după 1 septembrie 2023, să rămână norma discriminatorie cu plafonul de minimum 50% din suprafața afectata și dacă creditorii nu vor fi obligați să renegocieze condițiile împrumuturilor notificare, ci se va utiliza formularea „pot negocia”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În același timp, președintele asociației, Alexandru Brînză, a menționat că fermierii așteaptă și decizia privind prelungirea licențierii importului de cereale, dar și eventuale discuții cu membrii Comisiei parlamentare agricultură, la care să fie prezentă și ministra de resort.

Săptămâna trecută fermierii au protestat la Guvern și la Parlament, unde au cerut aprobarea urgentă a legii privind ajutorul acordat în contextul secetei, prelungirea licențierii importului de cereale până pe 31 decembrie 2025, achitarea datoriilor la subvenții pentru anul 2023, restituirea accizelor agricultorilor pentru anul 2024 și elaborarea unui mecanism de garanții de creditare și refinanțare pentru 2025.

Agricultorii vor mai protesta? Critici la avizul Guvernului cu privire la legea fermierilor și întâlnirea cu Barda

Articolul Reacția MAIA, după nemulțumirile fermierilor: Avizul conține opinii separate ale Ministerelor Justiției și Finanțelor apare prima dată în Realitatea.md.