Sari la conținut

Asma vrea să divorțeze de Bashar Al-Assad: Nu suportă exilul forțat de la Moscova

  • de

Asma, 49 de ani, soția lui Bashar Al-Assad, a cerut divorțul, după 24 de ani de căsătorie, relatează, la unison, presa turcă și cea arabă, preluat de Bild. Nu poate suporta exilul forțat de la Moscova.

Cu două săptămâni în urmă, liderul sirian și familia au fugit în Rusia, la Moscova, după ce rebelii au ajuns în capitala Damasc și la palatul său. Bashar al-Assad a trimis două tone de bani, în bancnote de 100 de dolari şi de 500 de euro, înainte să fugă în Rusia.

Potrivit libertatea.ro, Asma Al-Assad s-a declarat, în cercuri restrânse, nemulțumită de noua ei viață la Moscova, „sub controlul lui Vladimir Putin”, și vrea să înceapă o nouă viață la Londra.

Fosta familie prezidențială siriană are parte de condiții stricte: nu au voie să părăsească Moscova sau să se angajeze în activitate politică. De asemenea, autoritățile ruse le-au înghețat bunurile (270 de kilograme de aur, 3 miliarde de dolari și 18 apartamente la Moscova).

O mutare în capitala engleză ar fi o întoarcere la rădăcinile ei pentru Asma Al-Assad. Pe lângă cetățenia siriană, ea are și cetățenie britanică. S-a născut la Londra în 1975, s-a mutat în Siria în 2000 și s-a căsătorit cu dictatorul sirian la vârsta de 25 de ani.

Asma, cunoscută ca „Lady Di a Orientului”, a ascuns de mult timp crimele teribile ale soțului ei. În timp ce regimul și-a terorizat propriul popor, ea a continuat să se dedice luxului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Asma vrea să divorțeze de Bashar Al-Assad: Nu suportă exilul forțat de la Moscova apare prima dată în Realitatea.md.