Sari la conținut

Două incendii puternice, produse la Dondușeni și Dubăsari. Sunt victime

  • de

Două persoane din Republica Moldova și-au pierdut viața, în ultimele 24 de ore, din cauza nerespectării regulilor de utilizare a sobelor. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), tragediile s-au produs la Dondușeni și Dubăsari.

Primul caz a fost înregistrat în dimineața zilei de 26 decembrie, în satul Arionești, Dondușeni, unde un incendiu a izbucnit într-o casă de locuit.

„Pentru lichidarea arderii la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Unității Salvatori și Pompieri Dondușeni și Serviciul Postului Salvatori și Pompieri Otaci. Focul a distrus mai multe bunuri materiale, iar în interiorul camerii a fost depistat cadavrul carbonizat al unui bărbat în vârstă de 89 de ani. În urma cercetărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit că gurarul sobei a fost deschis complet, iar cel mai probabil incendiul s-ar fi produs de la o scânteie”, spun pompierii.

Al doilea caz tragic a avut loc în seara zilei de 26 decembrie, în raionul Dubăsari, satul Pîrîta. Aici, angajații IGSU au fost solicitați să stingă focul, care a cuprins coșul de evacuare a fumului și parțial podul unei case de locuit.

„În timpul lichidării incendiului, în interiorul unei camere, pompierii au depistat cadavrul unui bărbat în vârstă de 84 de ani. Acesta s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat în urma arderii coșului de fum. Cauzele exacte și circumstanțele cazurilor urmează a fi stabilite de organele de resort”, se mai arată în mesajul IGSU.

În vederea evitării producerii incendiilor și a cazurilor tragice în perioada rece a anului, IGSU repetă îndemnul către cetățeni de a respecta cu prudență maximă sobele și alte surse de încălzit. O atenție sporită trebuie acordată persoanelor în vârstă, care trăiesc singure, precum și persoanelor cu nevoi speciale.

Astfel, cetățenii sunt rugați să fie empatici și să ofere sprijin și ajutor bătrânilor în procesul de aprindere a focului, dar și pentru gestionarea acestuia, în vederea evitării situațiilor de risc.

Pompierii IGSU atenționează oamenii că o atenție deosebită trebuie acordată procesului de întreținere a sobelor și a coșurilor de fum.

Acestea trebuie curățate periodic de funingine sau alte obiecte care pot bloca evacuarea fumului. De asemenea, cetățenii sunt îndemnați să aerisească permanent încăperile în care arde focul în sobă sau funcționează aparatele electrice de încălzit locuințele. Mai mult, este extrem de important ca canalele de evacuare să nu fie obturate, iar sobele și alte surse de încălzit să nu fie puse în funcțiune dacă au defecțiuni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Potrivit IGSU, de la începutul anului 2024 au fost înregistrate 1639 incendii în care 103 de persoane inclusiv 3 minori și-au pierdut viața.

Articolul Două incendii puternice, produse la Dondușeni și Dubăsari. Sunt victime apare prima dată în Realitatea.md.