Viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, a organizat astăzi, 28 decembrie, mai multe ședințe de informare și consultare pe marginea celor trei proiecte de foi de parcurs necesare pentru deschiderea negocierilor privind Clusterul 1, care vizează Statul de drept, Reforma administrației publice și Funcționarea instituțiilor democratice.
„Am informat colegii din societatea civilă, partidele extraparlamentare, mediul academic și cel de afaceri că, în următoarele zece zile, pot consulta documentele și pot veni cu sugestii, comentarii și completări prin intermediul platformei particip.gov.md”, a declarat Gherasimov.
De asemenea, viceprim-ministra pentru integrare europeană i-a invitat pe toți cei interesați în procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană să se implice și să își facă vocea auzită.
„Chiar dacă suntem în toiul sărbătorilor de iarnă, continuăm să muncim pentru scopul nostru comun – să devenim stat membru al UE”.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că în luna iunie 2024, președinta Maia Sandu a semnat Decretul privind inițierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Articolul Foile de parcurs necesare pentru deschiderea negocierilor pe primul grup de capitole – supuse consultărilor publice apare prima dată în Realitatea.md.