Ţara a declarat o perioadă de doliu naţional de şapte zile. O anchetă este în curs pentru a stabili cauzele tragediei, relatează AFP.
Accidentul aviatic a dus, duminică, la moartea a 179 de persoane. Avionul Boeing 737-800, cu două motoare și 181 de persoane la bord, a încercat o aterizare pe burtă, dar a derapat de pe pista de 2.800 de metri, lovind un zid de beton și luând foc. În urma tragediei, doi membri ai echipajului au supraviețuit în mod miraculos și au fost transportați la spital cu răni ușoare.
O înregistrare video a accidentului de duminică dimineaţa, difuzată de canalul local MBC, a făcut înconjurul lumii. Aceasta arăta un avion care aterizează pe burtă pe aeroportul Muan, cu fumul ieşind din motoare, înainte de a lovi un zid la capătul pistei şi de a fi cuprins de flăcări. Boeingul 737-800 aparţinând companiei sud-coreene low-cost Jeju Air zbura din Bangkok şi transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului. Conform bilanţului final al operaţiunilor de salvare, toţi pasagerii au murit, cu excepţia unei însoţitoare de bord şi a unui steward.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Persoanele aflate la bord, doi cetăţeni thailandezi şi restul cetăţeni sud-coreeni, aveau vârste cuprinse între trei şi 78 de ani. Identitatea a 141 dintre cei 179 de morţi a fost confirmată până în prezent, potrivit Ministerului Teritoriilor, care citează luni anchetatorii.
Cauza tragediei
Potrivit autorităţilor, cauza presupusă a tragediei a fost o coliziune cu păsări, de care piloţii se tem, mai ales în cazul avioanelor cu reacţie ale căror motoare pot pierde rapid din putere sau se pot opri complet după aspirarea unei păsări.
Cele două cutii negre ale avionului de pasageri care s-a prăbuşit duminică în Coreea de Sud au fost găsite, a anunţat duminică un membru al guvernului.
Articolul Coreea de Sud: Drapelul va fi arborat în bernă. Doliu naţional după cel mai grav accident aviatic din istoria ţării apare prima dată în Realitatea.md.