Sari la conținut

Calea Ferată a Moldovei a anulat două curse suburbane. Care este cauza?

Calea Ferată din Moldova ( CFM) a anunţat joi, 9 ianuarie curent, despre suspendarea unor rute suburbane. Este vorba despre circulația trenurilor de pe cursele Chișinău – Bender-3 și Bălți-Slobozia – Rogojeni, care vor fi anulate din 12 ianuarie. Potrivit Căii Ferate, cauza anulării circulației acestora este situația financiară dificilă a CFM.

„Circulația trenului NR 604/603 Chișinău – Bender-3 se anulează, cu plecare din Chișinău – din 12 ianuarie, iar cu plecare din Bender-3 – începând din 13 ianuarie. Și circulația trenului Bălți-Slobozia – Rogojeni se anulează: cu plecare din Bălți-Slobozia – din 12 ianuarie, și cu plecare din Rogojeni – din 13 ianuarie”, se arată într-o notă informativă a CFM.

La 20 august, Confederația Națională a Sindicatelor (CNSM) a cerut intervenția premierului Dorin Recean în soluționarea problemei restanțelor salariale de la CFM. Potrivit organizației, cei peste 5300 de angajați ai întreprinderii de stat nu și-au primit salariile începând cu luna aprilie, iar o parte a lor – din luna martie a anului trecut. Suma totală a restanțelor ajunge la 136 de milioane lei.

În luna august, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a spus că administrația Căii Ferate din Moldova (CFM), în colaborare cu executivul, caută soluții pentru a stinge restanțele salariale din cadrul întreprinderii. Vodă a menționat că sunt luate în calcul inclusiv „optimizări”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Calea Ferată a Moldovei a anulat două curse suburbane. Care este cauza? apare prima dată în Realitatea.md.