Sari la conținut

Cea mai scumpă casă distrusă în incendiile din Los Angeles. Se închiria cu 450.000 de dolari pe lună

Conacul cu 18 dormitoare, care avea vedere panoramică spre Oceanul Pacific, valora 125 de milioane de dolari. Deținută de șeful Luminar Technologies, Austin Russell, în vârstă de 29 de ani, „cea mai scumpă casă Pacific Palisades” era scoasă la închiriat cu 450.000 de dolari pe lună, în momentul în care a izbucnit incendiul.

Sală de teatru și acoperiș retractabil

Austin Russell a cumpărat casa în 2021 pentru 83 de milioane de dolari. Înainte de incendiu, vila de lux avea 18 dormitoare, șase băi, o „bucătărie proiectată de Nobu” și o sală de teatru cu 20 de locuri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Conacul futurist cu patru etaje mai avea o pivniță cu temperatură controlată și un acoperiș retractabil „pentru observarea stelelor”. Grădini luxuriante din curte înconjurau o piscină de ultimă generație.

Vila a fost distrusă complet

În urma incendiului devastator, din casă nu a mai rămas nimic, potrivit Daily Mail. Bilanţul incendiilor de proporții din California a ajuns la 24 de morţi, iar vântul violent amenință să întețească focul. În ciuda eforturilor depuse de mii de pompieri, incendiul Palisades s-a extins în weekend în nord-vestul oraşului şi ameninţă acum valea San Fernando, dens populată.

„Cauza incendiului rămâne necunoscută și continuă să fie investigată activ”, a declarat șeful pompierilor din Los Angeles, Kristin Crowley.

Potrivit primelor estimări ale autorităţilor, peste 12.000 de structuri – case şi alte clădiri – au fost distruse sau avariate de incendii.

Articolul Cea mai scumpă casă distrusă în incendiile din Los Angeles. Se închiria cu 450.000 de dolari pe lună apare prima dată în Realitatea.md.