Sari la conținut

USAID Moldova are un nou şef. A lucrat anterior în Armenia, Bulgaria, Kosovo şi Pakistan

USAID Moldova are un nou şef al misiunii. Este vorba despre John Allelo, care va exercita mandatul şi va conducere organizația în următorii trei ani.

Anterior, Allelo a fost şef al Misiunii USAID Armenia, unde a supravegheat programele destinate dezvoltării economice, consolidarea instituțiilor democratice și sporirii rezilienței. Oficialul a mai activat în cadrul reprezentanțelor organizației din Bangladesh, Pakistan, Columbia, Kosovo, Sudanul de Sud și Bulgaria, unde a monitorizat inițiativele direcționate spre abordarea provocărilor globale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Domnul Allelo deține o diplomă de licență în științe financiare de la Louisiana State University, o diplomă în drept de la Tulane University și o diplomă de masterat în studii strategice de la Air War College. Echipa noastră este entuziasmată să îi prezinte domnului Allelo parteneriatele noastre din Moldova, evidențiind rezultatele obținute în sectoarele democrație și bună guvernare, creștere economică și securitate energetică”, transmit reprezentanții USAID Moldova.

Organizația punctează că, împreună cu John Allelo, va continua să consolideze parteneriatele, contribuind la crearea mai multor oportunități pentru oamenii din Moldova, condițiilor de viață mai bune și a unui viitor european al țării.

Articolul USAID Moldova are un nou şef. A lucrat anterior în Armenia, Bulgaria, Kosovo şi Pakistan apare prima dată în Realitatea.md.