Printre țările unde ar putea avea loc întâlnirea dintre președintele rus Vladimir Putin și Donald Trump se numără acum și Emiratele Arabe Unite (EAU), după ce a fost exclusă varianta Elveției, potrivit agenției de presă ruse TASS.
„În timpul campaniei sale electorale, Donald Trump a afirmat că va contribui la rezolvarea crizei din Ucraina. A venit timpul să treacă la nivelul următor și să îndeplinească promisiunile”, a declarat Oleg Karpovich, prorector al Academiei Diplomatice a Ministerului de Externe rus.
Karpovich a adăugat că politica lui Biden a dus la adâncirea crizei relației dintre SUA și Rusia. Despre locația întâlnirii dintre președintele ales al SUA și Putin, acesta a exclus varianta Elveției, care a renunțat la statutul de țară neutră și aliat statelor care sancționează Rusia.
Karpovich a reamintit declarațiile lui Putin din sesiunea de întrebări și răspunsuri din decembrie, când liderul rus a spus că, dacă Trump ar propune o întâlnire, ar fi deschis să discute despre criza din Ucraina.
Există totuși mai multe variante de țări care să găzduiască acest summit, printre care Serbia și Ungaria. Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic a declarat duminică că țara sa este pregătită să găzduiască această întâlnire.
„(Serbia) este ţara unde preşedintele Trump are cel mai mare sprijin în toată Europa. Nicio ţară nu se compară cu Serbia când vine vorba despre nivelul de sprijin pentru Trump. Pe de altă parte, este ţara unde preşedintele Putin este încă foarte, foarte popular. Aşadar, cred că este un loc de pe Glob care ar fi foarte potrivit pentru amândoi” să aibă o întâlnire, crede preşedintele Vucic.
De asemenea, Vladimir Djabarov, prim-vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri externe a Dumei de Stat din Rusia, crede că Ungaria ar putea fi o altă variantă de locație, fiind considerată neutră.
Ungaria, sub conducerea premierului Viktor Orban, a fost un susținător constant al relațiilor bune cu Rusia, dar și cu Donald Trump, pe care l-a susținut la alegerile prezidențiale din noiembrie.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Emiratele Arabe Unite, încă o posibilă locație pentru întâlnirea dintre Trump și Putin apare prima dată în Realitatea.md.