Sari la conținut

Şeful Moldovagaz a aflat din presă că se pot relua livrările de gaz în Transnistria: Nu avem notificare de la Gazprom

Șeful Moldovagaz susține că a aflat din presă despre reluarea furnizărilor de gaz în Transnistria. Declarația a fost făcută de Vadim Ceban în cadrul emisiunii în cadrul emisiunii „Новая неделя” de la TV8, oficialul precizând că instituția pe care o conduce nu a primit deocamdată o notificare oficială de la Gazprom și că așteaptă de la concernul rus anunțuri oficiale.

Ceban a menționat că poate fi vorba despre reluarea livrărilor în contextul contractului existent. Totuși, oficialul nu exclude nici faptul că poate fi vorba despre o nouă înțelegere, la care s-a ajuns fără participarea Moldovagaz.

„Am auzit. Am aflat din mass-media despre asta. Moldovagaz are relații contractuale cu Gazprom. Comunicăm cu colegii de la Gazprom. Nu avem informații că în curând livrarea de gaz (n. red.: în Transnistria) va fi reluată. Nu știu despre ce vorbește domnul Krasnoselski. Așteptăm următoarele zile să se clarifice situația. Sau va fi o informație, notificare de la Gazprom, pentru Moldovagaz, în baza contractului, dacă vor fi reluate livrările. Dacă este vorba despre alte furnizări, Moldovagaz nu a participat și nu pot spune nimic concret, cu referire la această declarație. Referitor la relația noastră cu Gazprom, nu aveam deocamdată vreo informație”, a menționat Vadim Ceban.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/Vadim-Ceban.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Video: TV8

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Transnistria nu are gaz începând cu 1 ianuarie 2025, după ce Gazprom a încălcat unilateral contractul semnat cu autoritățile din Republica Moldova, valabil până în 2026. Moscova a invocat lipsa posibilităților tehnice, după ce Kievul a refuzat prelungirea contractului de tranzit prin Ucraina. Pe de altă parte, președinta Sandu afirmă că furnizările puteau fi făcute prin conducta Turkstream, ocolind țara vecină.

De mai bine de două săptămâni, oamenii din stânga Nistrului și cei din unele localități de pe malul drept, nu au gaz și energie termică, iar lumina se deconectează pentru perioade cuprinse între 5 și 8 ore pe zi.

Centrala de la Cuciurgan a trecut pe cărbune și avea la începutul lunii ianuarie stocuri pentru maxim 50 de zile, conform oficialilor din Transnistria. Separatiștii nu ne mai vând curent electric, iar tarifele au crescut pe teritoriul controlat constituțional, din cauza achizițiilor de pe bursă și din surse alternative, unde prețurile sunt mai mari.

În perioada 10-14 ianuarie 2025, liderul separatist Vadim Krasnoselski a vizitat Rusia, iar pe 15 ianuarie a anunțat că livrările de gaz vor fi în curând reluate, fără a vorbi despre un termen exact și traseul utilizat de ruși.

Administrația de la Chișinău a punctat anterior că, în cazul unei decizii a Rusiei de a livra din nou gaz Transnistriei, autoritățile constituționale nu vor crea impedimente.

Articolul Şeful Moldovagaz a aflat din presă că se pot relua livrările de gaz în Transnistria: Nu avem notificare de la Gazprom apare prima dată în Realitatea.md.