Sari la conținut

Un memorandum de înțelegere între BNM și Banca Franței, semnat la Paris. Ce prevede documentul

Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, și omologul său francez, François Villeroy de Galhau, guvernatorul Băncii Franței, au semnat, vineri, 17 ianuarie 2025, un memorandum de înțelegere între cele două instituții. Memorandumul, potrivit BNM, stabilește un cadru larg de colaborare, având ca obiectiv principal schimbul de experiență și consolidarea capacităților în domenii-cheie precum: politica monetară și stabilitatea financiară; reglementarea și supravegherea pieței financiare, inclusiv în sectoarele bancar, nebancar și de asigurări; liberalizarea contului de capital; cercetare și studii macroeconomice; transformarea digitală a proceselor de business și managementul riscului etc.

Un element distinct al colaborării este accesul experților BNM la programele de instruire organizate de Institutul Financiar Bancar Internațional al Băncii Franței. Aceste cursuri vor sprijini dezvoltarea competențelor în analiza macroeconomică și politica financiară.

„În parcursul său european, Republica Moldova are nevoie de parteneri de încredere, iar Banca Franței reprezintă un model de excelență. Semnarea acestui memorandum subliniază dorința noastră de a învăța din experiențele statelor membre ale Uniunii Europene pentru a moderniza și consolida sistemul financiar al Moldovei,” a declarat Anca Dragu.

La rândul său, François Villeroy de Galhau a evidențiat importanța parteneriatului:

„Suntem încântați să semnăm acest memorandum de înțelegere cu Banca Națională a Moldovei, care reflectă angajamentul nostru comun de a consolida stabilitatea financiară. Această cooperare reprezintă un pas important în sprijinirea Moldovei pe măsură ce aceasta progresează pe calea aderării la Uniunea Europeană. Lucrând împreună, ne propunem să consolidăm practicile financiare, să facem schimb de experieță în abordarea provocărilor comune. Privim cu interes parteneriatul productiv, ce va contribui la stabilitate și succes reciproc”.

Prin acest memorandum, BNM și Banca Franței își reafirmă angajamentul de a contribui la dezvoltarea unui sector financiar modern și aliniat standardelor europene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Relațiile diplomatice dintre Republica Moldova și Franța, stabilite în 1992, au cunoscut o dinamică pozitivă, concretizată prin acorduri bilaterale în diverse domenii. De la 1 ianuarie 2025, a intrat în vigoare Convenția dintre cele două state pentru evitarea dublei impuneri, ceea ce va stimula investițiile franceze în Moldova și va spori atractivitatea țării pentru mediul de afaceri.

Articolul Un memorandum de înțelegere între BNM și Banca Franței, semnat la Paris. Ce prevede documentul apare prima dată în Realitatea.md.