Mișcarea Alternativa Națională, partid înființat și condus de primarul de Chișinău, Ion Ceban, solicită organizarea alegerilor parlamentare cât mai rapid. MAN propune data de 27 iulie sau 28 septembrie, motivând că „țara este pe marginea prăpastiei: datoria de stat s-a dublat, economia a crescut cu doar 0,1% iar nivelul sărăciei a crescut considerabil”. Potrivit unei declarații, „în acest context alarmant, schimbarea acestei guvernări incompetente nu mai poate fi amânată”.
Deputatul Gaik Vartanean, membru al Biroului Național al MAN, a înregistrat marți, 1 aprilie, două inițiative legislative prin care propune stabilirea datei alegerilor parlamentare.
„Este evident că actuala guvernare nu are soluții pentru redresarea economică și socială a țării. PAS continuă să ignore realitățile cu care se confruntă cetățenii, motiv pentru care trebuie să plece cât mai curând posibil. Noi propunem data de 27 iulie pentru organizarea alegerilor, oferind astfel o șansă reală pentru un nou început”, a declarat Gaik Vartanean.
Tot astăzi, MAN a înregistrat și un al doilea proiect de hotărâre, prin care propune stabilirea datei scrutinului pentru 28 septembrie.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Anterior, președintele Parlamentului, Igor Grosu, care este și liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, a declarat că alegerile parlamentare vor avea loc în toamnă, fără a preciza alte detalii.
Articolul Alegeri parlamentare în iulie sau septembrie, cere MAN: „Țara este pe marginea prăpastiei” apare prima dată în Realitatea.md.