Doi conductori de tren, angajați ai Căii Ferate din Moldova, au fost condamnați la 5 și 6 ani închisoare, după ce ar fi pregătit 250.000 de țigări să le scoată din țară prin contrabandă, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Potrivit informațiilor, odată ce intenția celor doi le-a devenit cunoscută oamenilor legii, au urmat percheziții.
„Potrivit sentinței pronunțate de Judecătoria Bălți, o parte din țigările pregătite pentru contrabandă au fost depistate în casa mamei unuia din ei, iar partea mai mică – într-un automobil folosit de ambii condamnați, înfășurate în pachete de polietilenă de culoare neagră, pentru ca să nu fie observate la controlul vamal și de frontieră.
Potrivit procurorilor PCCOCS, condamnații sunt din Nord-Vestul Moldovei, cu vârste de 38 și 45 de ani, iar în baza acestui post de muncă circulau des în afara Moldovei. Primul dintre cei doi inculpați fusese condamnat peste un deceniu în urmă pentru vătămare corporală medie (cu suspendarea pedepsei cu închisoarea pentru un an), iar al doilea-și pierduse anterior postul de muncă pentru fapte similare celor pentru care e condamnat acum”, se arată în comunicatul emis de PCCOCS.
În prezent, ambii sunt plasați în arest, însă continuă să beneficieze de prezumția nevinovăției, până la devenirea definitivă a actului judecătoresc, potrivit legii.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Doi conductori de tren, condamnați la închisoare. Au încercat să scoată din țară 250.000 țigări de contrabandă apare prima dată în Realitatea.md.