Sari la conținut

1000 de observatori la examenele de absolvire a gimnaziului, în toate raioanele. Campania inițiată de MEC se extinde

Peste 1000 de observatori vor monitoriza procesul de desfășurare a examenelor de absolvire a gimnaziului. Campania „Fii O9EST! Nu copia!”, inițiată de Ministerul Educației, se va extinde în toate raioanele, pentru a combate plagiatul la examene.

MEC amintește că această campanie a fost pilotată în opt raioane în anul trecut, când în 185 de instituții au fost trimiși 600 de voluntari în calitate de observatori.

„În anul curent vor monitoriza procesul de desfășurare a examenelor în toate raioanele peste 1000 de observatori – studenți, lectori și ong-iști, delegați de Comisia Națională de Examene”, se arată într-un comunicat de presă al MEC.

Campania din 2025 mai include activități de instruire pentru elevi, profesori și voluntari.

Pentru a susține copiii care se confruntă cu dificultăți la matematică, peste 6000 de elevi de clasa a IX-a participă, din luna martie, la 40 de ore suplimentare gratuite.

Totodată, MEC, împreună cu PNUD și UNICEF, a lansat campania „Ajută un coleg”, care urmărește să sprijine elevii din clasa a IX-a în pregătirea pentru examene, prin implicarea voluntară a colegilor lor din clasele a XI-a și a XII-a.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul 1000 de observatori la examenele de absolvire a gimnaziului, în toate raioanele. Campania inițiată de MEC se extinde apare prima dată în Realitatea.md.